About me

Fotografia mea
Bern, Bern, Switzerland
"I write because I don't know what I think until I read what I say..."

vineri, 28 ianuarie 2011

me, London and many, many Blahniks

       Pantofii -  meniti sa aduca o lume de vis la picioarele tale... cand i-am descoperit prima data abia invatasem sa merg , iar mama a fost nevoita sa isi ascunda toti pantofii, fiindca primul meu instinct era sa imi pun piciorusele in ei. Anii au trecut, insa instinctul meu s-a conservat, iar dupa ce in copilarie i-am distrus mamei aproape toti pantofii la care tinea, am ajuns sa am propria mea colectie de pantofi. O colectie vesela si colorata, asa ca mine. Am pantofii norocosi, pantofii de "azi nu vorbesc cu nimeni", cei de "vino-ncoa", sau "sunt o timida" etc... de fapt, pantofii mei sunt niste prieteni care ma insotesc peste tot.  Intr-o nota mai ironica as putea spune ca nu pot trai fara ei, dar nici ei fara mine.  
     Despre Manolo Blahnik nu auzisem de foarte multe ori inainte de a pleca la Londra. In unele dintre episoadele serialului meu preferat, personajul principal Carrie Bradshaw mentiona acest nume cand vorbea de pantofi. Nu am banuit nici o secunda ca aveam sa o inteleg perfect pe frumoasa new yorkeza...
     In Londra am locuit aproximativ 5 luni, timp in care m-am decis sa muncesc pentru a ma sustine financiar, desi parintii mei s-au oferit sa ma ajute din acest punct de vedere. Asa ca, in 3 zile  eram angajata la un magazin de imbracaminte din Sloane Square. Adaptarea mea s-a produs aproape instant: am descoperit ca ador Londra, magazinele, viata, oamenii, mancarea...tot! Imi faceam munca cu mare drag, iar in fiecare zi cunoasteam oameni noi. In una din zilele ploioase londoneze, in magazin a intrat un barbat foarte prezentabil, cu o alura impunatoare si stilata.  Avea in jur de 40 de ani, parul grizonat, peste camasa alba purta un sacou bleumarin de catifea, jeansi si o pereche de pantofi impecabili.  Nu stiu daca firea mea vesela sau glumele mele total nesarate l-au determinat sa ma invite la cina. Sau poate avea doar o zi proasta si a vorbit fara sa gandeasca. Stiu doar ca  a plecat cu o camasa si cu promisiunea mea ca o sa ne revedem sambata. Nici nu stiu de ce am acceptat, mai ales ca  fiind o fire emotiva am evitat mereu astfel de situatii... insa, era ceva la acel om, ceva ce imi inspira incredere si siguranta. 
    Sambata la 19:40, Old Church Street, Chelsea, sub o umbrela care risca sa se rupa la fiecare rafala de vant, stateam cu parul total dezordonat si hainele pline de apa, iar ploaia haotica nu parea ca ar vrea sa se opreasca. Trecusera 10 minute de cand asteptam si, dezamagita, incepusem sa imi croiesc un nou plan pentru seara respectiva, mai ales ca prietenele mele erau in oras. Cand m-am intors sa plec am recunoscut fata pe care o vazusem in magazinul meu cu cateva zile in urma. Era mai stilat decat imi aminteam...
   Dupa o seara nemaipomenita (in care am vorbit despre mancare, locatii frumoase din lume, zodii, haine, incaltamine) mi-am dat seama ca imi facusem un nou prieten in Londra.  Amicul meu proaspat s-a oferit sa ma conduca acasa, insa am refuzat. Nu am refuzat insa o alta propunere. In drum spre statia de autobuz era un magazin cu incaltaminte, despre care mi-a spus ca este unic in Londra.  Papucii sunt ca niste fiinte  pentru mine, astfel ca am acceptat ca, in trecere, sa il vad chiar daca era inchis demult. Ajunsa in fata sutelor de modele unice prezentate ca niste diamante intr-o vitrina de lux m-am simtit ca Alice in Tara Minunilor... erau unici cu adevarat si extrem de frumosi... i-am aratat amicului meu cateva perechi care m-au lasat fara suflare, am mai povestit o vreme despre Manolo Blahnik - se pare ca strainul din fata mea stia anormal de multe date despre acest magician al pantofilor - si am plecat fiecare pe drumul lui.
      Cateva zile mai tarziu, imi serveam clientii in magazin si l-am vazut...venise din nou. Nu am povestit prea multe, era o zi plina pentru mine. Insa la plecare mi-a lasat un card si a insistat sa revin curand la mazinul cu pantofi si sa ii probez. Cateva minute mai tarziu,  in magazin am ramas doar eu  si cartea lui de vizita... Am citit: "Executive Director Manolo Blahnik London"... brusc, am realizat... 
    Nu l-am mai vazut de atunci, insa am citit cu cateva zile inainte sa parasesc Londra intr-un ziar local un interviu cu el. Se pare ca era fiul Evangelinei Blahnik Rodriguez, sora celebrului creator...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu