de ce sa scriem?

    ...Chiar nu avem cu cine sa vorbim, au disparut zilele in care oamenii chiar se ascultau unii pe altii?... ma uit nedumerita la prima mea postare EVER... nu nu imi vine sa cred. Eu, care sunt atat de vorbareata...am ajuns sa tac si sa scriu. Mi-a fost greu sa ajung aici, dar ma gasesc intr-un moment al vietii in care oamenii la care ma duceam sa vorbesc sau care veneau la mine sa vorbim, nu mai au TIMP !...

   In fapt, daca ne uitam in jur, realitatea e trista: stim ca avem o multime de maidanezi, dar nu stim cum sa scapam de ei, stim ca inca se mai nasc copii, dar din pacate nu ii mai vedem pe strazi - sunt prea ocupati cu internetul si jocurile de ultima generatie - nu mai joaca nimeni "sotron" si "baba oarba", stim ca avem prieteni, insa hai sa recunoastem sincer: cati dintre noi se mai vad cu prietenii asa cum ar dori? De stat de vorba despre "nimicuri" nici vorba: suntem mult prea ocupati, stresati, frustrati, infometati, ahtiati... nu mai avem nici un chef de lucruri simple ca palavrageala cu prietenele ore in sir pe o banca in parc - acum palavragim, dar pe facebook, messenger si alte canale de comunicatie online. Nu stiu daca o facem pentru ca ni se pare mai cool asa, sau doar pentru ca am devenit cu totii mai lenesi. Nu vi se pare ca sentimentele sunt pe patul de moarte intr-un spital parasit? Nu vi se pare ca suntem cam ultimele generatii de "umani"... se nasc si cresc roboteii...

    M-am chinuit o dupa masa intreaga sa imi scot nepotelul de 3 ani jumate afara la joaca, doar a nins! Imi amintesc cu cata bucurie zburam eu afara din casa... nu am reusit. Desenele animate erau prioritare, clar... si atunci mi-a venit: cum o sa comunice piticii astia atunci cand vor deveni adulti? Cum vor iesi la plimbare, creste copiii, cunoaste sentimente unice... pentru ca noi, din punctul asta de vedere, am fost norocosi: noi am stiut sa ne jucam. Acum mai stim inca sa vorbim... dar ei ? ...