brrrrr...

...intr-o pijama pufoasa decorata cu sute de flori, si cu o cana de ceai fierbinte  intre maini, stau  la fereastra: o ceata groasa si amenintatoare ma privea din partea cealalta a sticlei... eram doua rivale: eu o priveam pe ea, iar ea pe mine...deodata, un fior  inghetat imi strabate corpul cu viteza unui fulger: ceata a pus stapanire pe oras, pe strazi, case, oameni, pe tot ce exista.  Tremurand, asez cana pe masuta din sufragerie si ma intorc ca sa privesc si mai adanc in negura mormantala: "acolo e teritoriul ei... Da, acolo da, insa aici - in comfortul caldurii dintre acesti pereti - e teritoriul meu! Aici sunt imuna la frigul de afara, la apasarea cetii..."

     Triumfatoare ma intorc spre cana mea de ceai, care ma astepta aburinda in acelasi loc. O duc la gura in timp ce gandurile incontrolabile si pesimiste se amesteca haotic in mintea mea: "esti singura, ar trebui sa fugi, pe cine o sa suni, e tarziu... Voci imi strigau in urechi, iar  in teama incoltea cu neoprita, crestea, se transforma in frica, frica in groaza, groaza in teroare... "de ce mi se intampla din nou? De ce nu e nimeni acasa in astfel de momente?"
     Pun repede pe masa cana  si fug  la fereasta:"asta trebuie sa fie Iadul..." Inspaimantata, strabat  cu privirea tabloul static si sumbru ce se infatiseaza prin geamul rece:"nu e nimic, n-am de ce sa ma tem..." imi spun. "Si totusi..." Pun mana pe telefon in timp ce privirea mea sta atintita pe geam. Mainile-mi par inghetate, se impotrivesc vointei mele. De ce mi-e atat de greu sa ma misc? Las telefonul jos si ma indrept spre usa:"oare am incuiat?" Pun mana sa verific si in momentul acela...
   Cateva minute mai tarziu eram intinsa in pat, iar pe frunte o punga cu  gheata imi stingea durerea:"ce bine, nu sunt singura!"